Metodologie de organizare si desfășurare a concursului pentru ocuparea posturilor vacante
la Școala Primară „Ep. Dr. Alexandru Rusu” Baia Mare

Art. 1. Posturile didactice sunt declarate vacante prin hotărâre a Consiliului de Administrație.
Art. 2.
a) Pentru ocuparea posturilor didactice vacante se organizează concurs constând din interviu, probă practică și probe scrise.
b) La nivelul școlii se înființează comisia de concurs prin hotărâre a Consiliului de Administrație, formată din: președinte – directorul școlii; membri: un cadru didactic din școală, un specialist în învățământul primar, reprezentantul Episcopiei și reprezentantul Fundației pentru Educație „Sfântul Vasile cel Mare”. Secretara școlii este secretara comisiei.
Art. 3. La concurs pot participa cadre didactice calificate pentru posturile de educator, respectiv învățător.
Art. 4.
a) Interviul este prima probă eliminatorie și constă în prezentarea de către candidat a motivelor pentru care dorește să se încadreze la Școala Primară „Ep. Dr. Alexandru Rusu” și discuții sub forma de întrebări și răspunsuri între candidat și membrii comisiei de concurs, privind oferta școlii, cerințele școlii fața de cadrul didactic, cerințele cadrului didactic față de școală, programul de lucru, sarcinile de serviciu ce vor fi cuprinse în fișa postului, salarizare etc.
b) Interviul se finalizează prin admiterea sau respingerea candidatului pentru a participa la proba practică.
c) Proba practică este, de asemenea, eliminatorie și constă în susținerea unei activități / lecții la grupă / clasă.
d) Respingerea unui candidat la una din probele eliminatorii se motivează în scris de către comisia de concurs. Hotărârea comisiei de concurs, de respingere a unui candidat, se ia cu unanimitate de voturi.
e) Candidații care au fost admiși în urma probei practice au dreptul să participe la probele scrise.
Art. 5. Concursul se anunță cu 30 de zile înainte de data susținerii, prin afișare la sediul instituției, pe site-ul și Facebook-ul școlii și în presa locală.
Art. 6. Înscrierile se fac la secretariatul școlii cu cel puțin 4 zile înainte de data stabilită pentru concurs.
Art. 7. La înscriere se vor prezenta:
1) Acte doveditoare privind studiile de specialitate;
2) Dovada medicală din care să rezulte că persoana care solicită înscrierea la concurs este aptă pentru activitatea didactică (eliberată de medicul de familie);
3) CV-ul si o scrisoare de intenție a persoanei care solicită înscrierea la concurs.
Art. 8. La nivelul școlii se constituie comisia de înscriere la concurs, aprobată prin hotărâre a Consiliului de Administrație format din: directorul școlii, un cadru didactic din școală și secretara școlii.
Art. 9. Comisia de înscriere la concurs aprobă lista candidaților înscriși la concurs cu 3 zile înaintea susținerii probelor de concurs și o face publică prin afișare la sediul instituției.
Art. 10. Comisia de înscriere la concurs poate respinge cererea de înscriere a unui solicitant, dacă dosarul prezentat de acesta este incomplet sau dacă există dovezi că solicitantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de Statutul Personalului Didactic, pentru a lucra in învățământ.
Art. 11. Probele scrise se susțin după cum urmează:
A. Pentru postul de profesor la învățământul preșcolar (educatoare) se susține probă scrisă la limba si literatura română și metodica predării activităților instructiv – educative în grădinița de copii.

B. Pentru postul de profesor la învățământul primar (învățător) se susțin probe scrise la:
1. Limba si literatura română și metodica predării acesteia în ciclul primar;
2. Matematică și metodica predării acesteia în ciclul primar.
Art. 12. Pentru fiecare probă scrisă a concursului tematica și bibliografia sunt identice cu cele pentru examenul de definitivare în învățământ la disciplina respectivă.
Art. 13. Dacă pentru ocuparea unui post se susține o singura probă, atunci durata acesteia este de 4 ore. Dacă se susțin două probe, atunci probele scrise se susțin în aceiași zi și fiecare probă durează 120 de minute. Între probe se face o pauza de minim 30 de minute.
Art. 14.
a. Pentru elaborarea subiectelor si a baremelor de corectare si pentru corectarea lucrărilor scrise sunt cooptați în comisia de concurs câte 3 profesori la fiecare specialitate, constituindu-se comisia de evaluare care elaborează subiectele pentru concurs, corectează și notează lucrările candidaților. Comisia de evaluare este condusă de către președintele comisiei de concurs, respectiv directorul școlii.
b. Art. 17 alin. 5 din Metodologie: Membrii comisiilor de elaborare a subiectelor, a baremelor de evaluare și de evaluare a lucrărilor scrise vor declara în scris că vor păstra secretul asupra subiectelor. În cazul divulgării subiectelor, vor suporta consecințele legii.
c. Art. 17 alin. 10 din Metodologie: După stabilirea mediei, președintele comisiei de evaluare deschide lucrările în prezenţa corectorilor şi consemnează mediile într-un proces verbal tip, ce cuprinde numele candidaţilor, numărul lucrării şi media obţinută.
Art. 15. Lucrările scrise sunt evaluate și notate de câte doi profesori de specialitate. Nota lucrării se calculează ca media aritmetică a notelor acordate de cei doi corectori, dacă între aceștia nu este o diferență mai mare sau egala cu 1 punct. În caz contrar, corectarea lucrării se face de către al treilea profesor de specialitate care stabilește nota finală a lucrării, după consultarea corectorilor inițiali.
Art. 16.
a) După stabilirea notei finale și înregistrarea acesteia în catalogul examenului, document ce se înregistrează la școală, se afișează rezultatele.
b) Candidatul nemulțumit de nota obținută poate cere recorectarea lucrării. Cererea pentru recorectarea lucrării se depune la secretariatul școlii în ziua afișării rezultatelor.
c) Recorectarea lucrării se face de către un profesor de specialitate, în prezența corectorilor inițiali, iar nota finală stabilită conform baremului este prezentată și motivată candidatului.
Art. 17.
a) După încheierea recorectărilor și stabilirea notelor finale, se afișează rezultatele.
b) Este declarat reușit candidatul care a obținut media cea mai mare, cu condiția ca aceasta să fie cel puțin 7.
c) În situația în care un candidat declarat reușit renunță la dreptul de a ocupa postul pentru care a concurat, este declarat reușit următorul candidat, în ordinea descrescătoare a mediilor, cu condiția ca media acestuia să fie cel puțin 7.
Art. 18. Candidații declarați reușiți vor fi angajați după obținerea binecuvântării Preasfințitului Vasile BIZĂU, Episcop greco-catolic de Maramureș și fondatorul școlii.
Art. 19. Concursul se va organiza și desfășura cu respectarea prevederilor Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea posturilor / catedrelor vacante, anexă la Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 5603 / 13.11.2006 – Cap. III art. 14, art. 15; cap. IV, art. 16; și Legea 1/2011, cu modificările și adaptările specifice cuprinse în prezenta metodologie.